Hipermetropia la copil

      No Comments on Hipermetropia la copil

Untitled

Aproape toți copiii se nasc hipermetropi, acest lucru întâmplându-se din cauză că ochii lor sunt încă mici, nedezvoltați la dimensiunea de adult și au nevoie de o dioptrie care sa îi ajute să vadă corect. Din fericire, există mecanisme în interiorul ochilor care pot susține natural “fabricarea” unei dioptrii până la valori de 3-4, și chiar mai mari.

Copiii și tinerii cu hipermetropie pot să nu prezinte niciun simptom (copilul vede bine!). Totuși, daca efortul de acomodație (creștere de dioptrie) se face permanent, pacientul se plânge de durere de cap spre sfârșitul zilei, și mai ales după citit, și de vedere încețoșată la aproape (se amestecă literele).

La copilul mic, hipermetropia poate determina o deviație oculară înspre nas (strabism convergent) permanent sau intermitent. Practic, ochii obosesc să susțină efortul de compensare a dioptriei și atunci unul dintre ochi fuge.

Hipermetropia poate fi ereditară sau nu, așa că, dacă nu ai purtători de ochelari în familie nu înseamnă neapărat că nici copilul tău nu va avea nevoie de ochelari. De cele mai multe ori, acest viciu de refracție va scădea în evoluție, pe măsură ce copilul crește și ochii ajung la dimensiune de adult.

Chiar și cu această evoluție naturală în sensul scăderii dioptriei, unii copii pot avea nevoie de un ajutor în compensarea unei părți din efortul constant la care este supus ochiul hipermetrop. Acelor copii li se vor prescrie ochelari cu dioptrii de “plus” (lentilă convergentă).

Rolul ochelarilor este de a ajuta ochii să nu mai facă efortul total, ci doar parțial. Copilul va vedea bine și cu ochelari și fără ei, însă nu va mai avea dureri de cap sau risc de strabism.

Compensarea hipermetropiei însoțită de strabism se face cu lentile de plus, cât mai aproape de valoarea maximă aflată după cicloplegie (instilarea de picături). Pentru că există strabisme care nu apar decât după administrarea acestor picături, este imperios necesar ca cel putin la primul control să se facă cicloplegie. Ulterior, dacă se constată o dioptrie la limită, trebuie revenit la control, tot cu picături, pentru a vedea evoluția dioptriei totale a ochiului. Acești pacienți vor purta ochelari mai mult timp, uneori toată viața. Dacă hipermetropia ajunge să scadă suficient, copilul va putea renunța la ochelari în jurul vârstei de 10-12 ani.

Hipermetropia care nu se însoțeste de strabism după cicloplegie se compensează parțial, astfel încât pacientul să nu fie nevoit să susțină tot efortul, ci doar parte din dioptrie.

Recomandările generale pentru copiii hipermetropi sunt: reducerea timpului petrecut în vederea de aproape, mai ales la dispozitive electronice (cu cât ecranul este mai mic, cu atât este mai obositor pentru ochi să privească la el); controlarea poziției la scris/citit, respectând minim 30-40 cm între ochi și obiectul privit.

Ochelarii se vor purta permanent, iar când dioptria scade suficient, se poate trece la portul doar în lucrul de aproape (când efortul este mai mare decât de obicei).

Revenirea la control se face la 6 luni sau mai devreme (dacă este prezent și strabismul).

Dr Roxana Cozubaș
Medic Specialist Oftalmolog

 Clinica Ocuvista
Strada Vasile Lascar nr 158
Bucuresti Sector 2
Telefon programări: 0741.033.566

Leave a Reply